De când eram mic copil, am simțit adesea acea strâmtorare a inimii și a pieptului ori de câte ori eram într-un spațiu închis. Încă de la o vârstă fragedă, claustrafobia m-a însoțit ca o umbră amenințătoare. Se întâmpla adesea să mă trezesc în mijlocul nopții, sufocând, imaginându-mi că pereții dormitorului se îngustează amenințător în jurul meu.
Amintirile copilăriei mele sunt presărate cu episoade de panică și disconfort atunci când mă găseam în lifturi sau în subsoluri. Orice încercare de a explora spații înguste sau de a mă ascunde în dulapuri se transforma rapid într-un coșmar, iar respirația mi se îngreuna, simțind cum spațiul se micșora în jurul meu.
În timp ce alți copii se bucurau de joacă în ascunzișuri și pe sub mese, eu priveam cu teamă orice spațiu mic, temându-mă că nu voi putea ieși niciodată de acolo. Chiar și în mașină, simțeam o neliniște constantă atunci când scaunele erau strânse și ușile închise.
Claustrafobia a fost o constantă în viața mea de copil, afectându-mi relațiile și activitățile de zi cu zi. Cu toate acestea, cu sprijinul familiei și cu timpul, am învățat să gestionez aceste temeri și să nu-mi permită să controleze întreaga mea existență.
Sper sa te ajute!!!