După plecarea celor patru cu grija spre bulevard, Domnul Goe rămase în clădirea şcolii, privind spre uşa pe care tocmai o închiseseră. Îşi şterse fruntea transpirată şi oftă adânc. În spatele lui, o voce subţire îi şopti:
"Domnule Goe, de ce eşti mereu într-o astfel de stare?"
Se întoarse încet şi îl zări pe şcolarul timid, Ionel, cu ochii plini de curiozitate.
"Este o lungă poveste, Ionel," răspunse Goe, încercând să-şi recupereze calmul. "Dar acum, ce te aduce pe tine în clădire după ore?"
Ionel îşi mângâia mâinile, nerăbdător să împărtăşească ceva. "Văd că totuşi aţi rămas în şcoală şi m-am gândit să vă întreb... Ce aţi vrut să faceţi cu acea pisică neagră de pe stradă săptămâna trecută?"
Goe zâmbi uşor, surprins de întrebare. "Pisica neagră? Ah, era doar o glumă, Ionel. Nu aveam de gând să fac nimic rău. Am vrut doar să sperii puţin pe cineva."
Ionel pufni uşor în râs şi Goe îşi dădu seama că micul şcolar era mai mult decât o simplă prezenţă în clădire. Era o mica rază de soare în ziua lui înnorată.
