În orice relație profesor-elev trebuie să existe coeziune, simbioză, evoluție, aceasta pentru ca ulterioarele performanțe ale elevului să definească rolul profesorului.
La început, micul elev George Enescu cântă " cu sufletul" și din memorie majorotatea creațiilor muzicale, fără a avea baza fundamentală a teoriei muzicale. Profesorul Caudella a fost cel care l-a determinat, este adevărat mai greu, să studieze notele muzicale ( semnele urâte și negre) pentru a-și desăvârși cunoștințele muzicale.
Deși i s-a părut greu, micul Enescu a înțeles și a învățat apoi, ajutat fiind și de inginerul din Dorohoi, să stăpânească notele muzicale foarte bine, astfel încât profesorul Caudella să-i desăvâșească cultura muzicală.
Relația profesor-elev a devenit una de coeziune și simbioză odată cu traiectoria muzicală venită nu doar din talentul copilului, cât și din studiul voit al teoriei muzicale.
