👤

Subiectul
Citeşte următorul fragment:
(50 de puncte)
Omul horeşte când i se nǎzare, când îi pică bine, când e supărat, când e lipsit, când e ostenit, când e în
caznă, când e în trudă, când e în griji, când pătimeşte, când are frământări, când are durere. Omul horeşte
„pasus", „pă mijloc" şi pă jos". Când horeşte „pă sus" se stâmpără, sufletul i se înviorează, are o energie care
se transformă în melancolie. Horitul „pă mijloc" ii creează o dispoziție plăcută, gândeşte că nu mai gată de
horit, horea ține cât vrea el. Când horeşte „păjos" devine pasional. Horile se plămădesc în inima fiecăruia. Nu
poţi hori cu inima altuia, trebuie să horeşti cu inima ta.
Horitorului nu-i place să fie văzut când horeşte, horeşte când e singur. De aceea, este foarte greu sǎ
determini pe cineva să-ți horească. Chiar dacă o face - din experienţa personală vă mărturisesc -, nu o face
cu adevărat. Trebuie aşteptat momentul când el se destăinuie sufleteşte şi acest lucru se întâmplă foarte rar.
Pentru el horitul e un leac miraculos, tămăduitor, transmis tainic prin vremi, il consideră un noroc pe care nu
toată lumea îl are: „Am noroc că ştiu cânta,/că-mi astâmpăr inima." Pentru horitori, ca de altfel şi pentru mine,
horitul este o necesitate. Pe mulți dintre ei i-am auzit adesea spunând: „de n-aş putea hori, as crepa".
Pentru ca oamenii să se poată destăinui, trebuie să te simtă, să te poată citi, să te vadă în rânduiala satului.
Eu am crescut cu ei, am lucrat împreună, am fost la oi, clăci, şezători, nunţi şi înmormântări. Am dormit cu ei.
M-am născut acolo şi altfel s-au destăinuit faţă de mine. Toate aceste lucruri mi-au permis cunoaşterea unor
detalii referitoare la psihologia ţăranilor horitori, la hori, la întreaga lor dimensiune spirituală, pe care acum le
pot împărtăşi. Drumul meu a fost dinspre sat spre oraș. Trebuie să ştie că se înşală amarnic cei ce au impresia
că pot afla ce e cu muzica țărănească doar apelând la benzile de arhivă, la culegerile de specialitate şi la
câteva „excursii" prin sate.
Horitul se moştenește, nu se învață! Străbunica Dochia din Stoiceni horea, la fel şi mama mea,
Năstasia lu' Pavǎl din Fânaţe.
Grigore Leşe, Horea în grumaz
A. Scrie pe foaia de examen, în enunțuri, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la
textul dat:
1. Indică sensul din text al secvenţei când i se nǎzare.
6 puncte
2. Menționează locul originilor autorului, utilizând informaţiile din textul dat.
6 puncte
3. Precizează modul în care omul horeşte, justificându-ţi răspunsul cu o secvență semnificativă din textul dat.
6 puncte
4. Explică motivul pentru care omul horește.
6 puncte
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, concepţia autorului faţă de horit, aşa cum reiese din text.
6 puncte


Răspuns :

Răspuns:

1. Sensul din text al secvenței "când i se nǎzare" este acela că omul horeşte în diverse situații și stări emoționale, cum ar fi când se simte bine, supărat, lipsit, sau când are grijă.

2. Locul originilor autorului este într-un sat, probabil din mediul rural, conform afirmațiilor sale despre experiența sa trăită în sat, munca la oi, clăci, şezători, nunţi și înmormântări.

3. Omul horeşte în diverse moduri, fie că este stâmpărat, pasional sau într-o dispoziție plăcută. De exemplu, când horeşte "pă sus" se simte stâmpărat, iar când horeşte "păjos" devine pasional, iar aceste stări sunt evidentiate în text prin descrierea energiei și dispoziției sufletului.

4. Omul horește dintr-o nevoie interioară, considerând horitul un leac miraculos și tămăduitor pentru suflet. Autorul sugerează că horitul este o necesitate spirituală pentru oameni, iar mulți dintre aceștia afirmă că ar crepa dacă nu ar putea hore.

5. Autorul consideră horitul ca fiind o trăsătură moștenită, nu învățată, sugerând că este o parte intrinsecă a identității și culturii lor. El subliniază că înțelegerea muzicii țărănești nu poate fi realizată doar prin documente și cercetări, ci necesită experiența directă și conexiunea cu mediul rural și tradițiile locale.