Cânta-n pădure a ei durere, Natura-ntreagă da ascultare, Tot împrejuru-i era tăcere. Alții în locu-mi ar descrie poate Acele tonuri neimitate, Glasul acela-nmlǎdietor, Ce c-o-ntorsură linǎ, uşoară, Treptat se urcă şi se coboară, Plin de simţire, plin de amor. Eu vă spun numai că despărţirea Şi suvenire pline de jale, Că nedreptatea, nelegiuirea Era subiectul cântării sale. Un măgar mare ce-o ascultase, Şi ca un aspru judecător Capul pleoştise, sau ridicase Câte-o ureche-n semn de favor, Ieşi-nainte să-i dea povață, Şi c-o neroadă încredinţare: ,,Am fost - îi zise - aci de faţă, Dar, zău, nu-mi place a ta cântare. Cu toate-acestea, am nădejdi bune, De nu îți pare lucru prea greu, La nişte reguli a te supune, Luând de pildă cântecul meu." Atunci începe cu bucurie Un cântec jalnic şi necioplit, Încât de aspra lui armonie Toată pădurea s-a îngrozit. Privighitoarea, fără sfială, Zise:,,Povaţa e în zadar; Căci de-aş urma-o, nu e-ndoială Că eu în locu-ți n-aş fi măgar”. (,,Biata privighetoare", de Grigore Alexandrescu) mesajul lui va rog!!
​