Într-un mic sat de pe malul unui râu, trăia o pisică deosebită numită Luna. Luna era neagră ca smoala și avea ochii verzi ca smaraldul. Ea locuia într-o casă mică și veche, unde era răsfățată și iubită de toți locuitorii satului.
Luna era o pisică curioasă și aventuroasă. Îi plăcea să se plimbe prin grădinile vecinilor și să se joace cu fluturii colorați. Dar cel mai mult îi plăcea să privească stelele strălucitoare de pe cer în nopțile senine.
Odată, Luna a dispărut pentru câteva zile. Stăpânii ei au căutat-o peste tot, dar nu au reușit să o găsească. După trei zile de căutări disperate, Luna s-a întors acasă. Era plină de noroi și cu blana ușor zgâriată, dar părea fericită și mulțumită.
Când stăpânii ei au întrebat-o unde a fost, Luna a mișunat în jurul lor și le-a mângâiat picioarele cu coada ei pufoasă. Apoi, s-a așezat pe pervazul ferestrei și a început să își toarne povestea. Le-a povestit despre aventurile ei prin pădure, cum a fugit de un câine uriaș și cum a salvat o pasăre rănită din ghearele unui vultur.
De atunci, Luna a devenit o legendă în sat. Locuitorii îi aduceau ofrande și o considerau un protector al satului lor. Luna a rămas mereu o pisică misterioasă și plină de farmec, iar povestea ei a fost transmisă din generație în generație.
