O adiere dulce de vant racoritor incepuse sa sufle dinspre larg. Batranul isi ridica usor sapca atintindu-si ochi spre mare.
O pata alba se desprinse la orizont si crestea in lumina soarelui din ce in ce mai mare. Era o corabie cu panzele intinse ce se apropia de port. Batranul isi trecu incet mana prin parul lui alb in care vantul se juca. Isi astepta fiul pe care nu-l vazuse de peste douazeci de ani. Trebuie sa fie mare de acum, se gandea batranul. Oare il voi recunoaste? Mii de intrebari ii treceau prin cap. Avea emotii de parca era un copil. O lacrima i se scurse pe obrazul stang, pe care o sterse repede cu maneca. Trebuie sa fie tare, doar n-o sa se faca de rusine in fata fiului.
In sfarsit corabia acosta in port. Oamenii se imbulzeau sa coboare. Batranul nu mai vedea nimic de aglomeratie, era impins din toate partile. Oare s-a razgandit? De ce nu-l vede ? Unde este baiatul lui ?
Deodata se trezi cu o mana pe umarul lui.
- Tata, tu esti?
In fata lui statea un barbat de vreo treizeci de ani. Il recunoscu....parca era el in tinerete.
- Da, eu sunt ! - spuse batranul ragusit de emotii. Lacrimile ii curgea rau, nu se mai putu abtine.
Se imbratisara cu drag si pornira incet spre casa. Aveau atatea sa-si povesteasca.
