Pasesc cu pasi mici si atenti printre crangile vestejite ale unor copaci exotici, dar nicidecum asemanatori cu cei pe care ii stiam eu, caci aveau o culoare purpurie asa ca irisul. Bine ca nu au ghimpi cu care sa-mi strapunga pielea, sau frunze prea multe ca sa-mi ascunda ochilor poteca. Ajungand sa ies din acel tunel vad ca restul vaii se rezuma la o campie intinsa pana la orizont.
Urmarind aceeasi poteca zaresc de ambele parti a acesteia flori divers colorate, dar neobisnuite ca aratare. Pareau a fi mici clopotei ce se alungeau in spirala catre cer, iar din locul unde ar trebui sa fie polenul ieseau prafuri sralucitoare.
Nici cerul nu parea a fi intru-totul normal. Stele de diferite forme sedeau pe el impreuna cu doua luni si cateva fire miscatoare de aurore polare. Oare imi voi mai gasi vreodata drumul acasa din acest loc plin de mistere?
