Răspuns :
"Dor de ducă" era numele uneia dintre multele bărci care forfoteau ziua și noaptea pe canalele umbrite de stufăriș din Delta Dunării. Construită din lemn tare, avea culoarea apei în timp de furtună și o istorie încărcată de zgomotele pescărești ce o făceau să vibreze ca o inimă în ritmul Dunării. În zori, Vlad și Andrei, cei doi pescari împătimiți, se adunau pe malul râului, privind cu nostalgie la apele liniștite și la cerul înțesat de nori. Își pregăteau echipamentul cu atenție și îndemânare, știind că fiecare detaliu conta în aventura lor pe apă.
În timp ce își verificau undițele și momeala, simțeau căldura soarelui cum le îmbrățișa chipurile obosite, iar zgomotele îndepărtate ale pescarilor vecini le aduceau un strop de alinare în sufletele lor pline de dorință de aventură. Cu ochii vigilenți, își monitorizau fiecare mișcare, anticipând orice neprevăzut care ar fi putut apărea în calea lor.
Pe măsură ce treceau orele, întâlnirile cu alte bărci și cu pescarii ce își împărtășeau povestiri și tradiții românești aduceau o notă de culoare și bucurie în această zi aparent obișnuită. Cu fiecare apus de soare și fiecare poveste împărtășită, Vlad și Andrei simțeau cum legătura lor cu natura și cu tradițiile locului se întărea tot mai mult, ca o ancoră în adâncul sufletelor lor.
Înainte de a se întoarce la mal, în liniștea serii, priveau cu recunoștință la apele calme și la stelele ce se iveau timid pe cer. În ciuda oboselii și a provocărilor, știau că fiecare moment petrecut în mijlocul naturii sălbatice a Deltei Dunării era o binecuvântare ce nu putea fi egalată de nimic altceva.
