Tudor Şoimaru revine în satul strămoşilor săi, Şoimăreşti, după două decenii de absență. Întâlnindu-se cu prietenii săi, observă schimbările și se emoționează la amintirea vechilor timpuri. Satul își păstrează farmecul cu casele acoperite cu stuf și atmosfera liniștită. La biserica satului, redescoperă tradițiile și își face cruce. Întâlnirea cu locuitorii îi trezește sentimente puternice de apartenență și emoție. Își dezvăluie identitatea, provocând uimire și bucurie printre oamenii satului.
