De multe ori când noaptea aproape e finită,
Când luna luminoasă începe-a se păli,
Pe mâna-mi tremurândă plec fruntea-mi încrețită
Și la trecutu-mi dulce mă-ntorc a mă gândi.
Ș-atunci – ce multe gânduri în mine se adună!
Ce multe suveniruri în minte îmi revin!
Ce-ncântătoare noapte l-auzul meu răsună…
Ce mii de dulce șoapte l-auzul meu răsună;
Ce mii de dulci figure pe mine să înclin!
Revăd cele ființe ce am iubit odată,
Amantă și prieten apar în jurul meu,
Ș-a zilelor ferice, ghirlanta cea uscată,
Căci ele sunt trecute cum sunt trecut și eu!
 
Trecute aste zile de dulce fericire,
Când eu cu Isabela-mi prin crângul înflorit
Uitam orice durere, n-aveam altă gândire
Decât a ne tot spune amorul infinit! […]
Trecute aste zile când eu cu Margareta
Schimbam întreaga noapte sublime sărutări
Trecute și acelea când cu Elisabeta
Gustam a voluptăței plăcute dezmierdări !
 
Trecute aste zile!… Așa îmi strig în mine
Când mii de suveniruri la ochi-mi strălucesc!
Și iar strig în durerea-mi ce n-o să aibă fine:
De ce așa de tânăr eu să îmbătrânesc?
                                    Alexandru Macedonski, Tânărul bătrân


Transcrie din primele patru versuri doua cuvinte formate prin conversiune