Răspuns :
Explicație:
Prevederile economice ale tratatului au constituit un puternic imbol pentru cultură comain, au scutit Principatele de obligația de a aproviziona Constantinopolul şi le-au recunoscut tertake cu toate tanile. Poarta a fost, de asemenea, de acord cu redactarea unor no regulamente admin TEST finan
referitoare la Principate, sub supravegherea Rusiei, și a acceptat ocupația rusească din Princip plata unor mari despăgubiri de război. Prin tratat s-a consolidat astfel poziţia Rusiei in Principated s-au făcut paşi importanți pentru împlinirea idealurilor bolentor reformatori, de scuturare a dominatel
Acum rămăneau valabile doar o parte a elementelor de suzeranitate otomană - tributul anusispr sultanului de a confirma alegerea domnilor."
(M. Barbulescu, D. Deletant, K. Hitchins, S. Papacostea, P. Teodor,
Pornind de la această sursă, răspundeți la următoarele cerinţe:
1. Numiți instituţia centrală amintită în sursa dată.
2. Precizaţi secolul la care se referă sursa dată.
3. Menţionaţi două spații istorice la care se referă sursa dată.
4. Menționați, din sursa dată, două informați referitoare la suzeranitatea otomana
5. Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la tratatul de la Adrianopol, susţinându- cu două informații selectate din sursă.
10 pu 6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmaţia conform căreia statul român modem se consolidesz în primul deceniu după 1861. (Se punctează prezentarea unui fapt istoric relevant şi utilizares conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia)
SUBIECTUL al II-lea Elaborați, în aproximativ două pagini, un eseu despre totalitarism în Europa și în România, având în
vedare:
prome
din as
2 pu
2p
Claca
de par
Porttin
Nom
2. Pre
Some
-menponarea a două ideologii totalitare din Europa, în prima jumătate a secolului al XX-lea prizentarea unei asemänäri între practicile politice totalitare folosite în Europa, în prima jumătate a seco Fre
Fecar
colle
7 M
secolului al XX-lea:
-pracizarea unei caracteristici a unei constituții adoptate de regimul totalitar din România, în prima jum
-formularea unui punct de vedere referitor la practicile politice specifice regimului totalitar din Románia,
jumătate a secolului al XX-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric
Notal Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarsa eseului, evidențarea late argumentului istoric (prezentarea unui Tupt istoric relevant şi utilizares conectorilor care exprimă cauzaitut
espectansa succesiunt) cronologicelfogice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaju pre
Henric al
Putilicate
Daca
ocazional