Răspuns:
Într-un vârtej subțire de lumina stelară,
Dorul dansează în taină, ca o melodie rară.
În noapte se strecoară, ca o umbră delicată,
Și atinge inima, simplu și firesc, așa cum știe să facă.
E un ecou tandru, o chemare din depărtare,
Cuvinte nedescifrate, pe aripi de dor păsare.
În amurguri de amintiri, privim în urma noastră,
Dorul e un tablou, o pictură ce nu se estompează.
Îl simțim ca o adiere, un vânt ce ne cuprinde,
În amurgul tristeții, când lumina se stinge.
E ca un râu al timpului, mereu curgând spre noi,
Adânc și continuu, precum un fior de apus.
În priviri pierdute în zare, în vorbe nerostite,
Dorul este poezie, cu versuri interzise.
E ca o floare rară, ce crește în inimi,
În povești nespuse, în tăceri infinite.
Așadar, în melodia serii, când stelele se deschid,
Dorul cântă cuvinte, ce niciodată nu le știi.
Este cea mai frumoasă poezie, dulce și amară,
Pentru că în el găsim iubirea ce nu moare niciodată.
