Octavian Goga

Mândra apelor crăiasă,

Ne-ntâlnirăm azi în cale,

Eu, cu gândurile mele,

Tu, cu valurile tale.



Prinși de-o tainică chemare,

Ne privim acum în faţă,

Tu, eterna vremii doamnă,

Eu, un strop răzleț de viață.



Cum te văd, din clipă-n clipă,

Mintea-mi zgribură* şi cade,

Simt moșia ta cum creşte

Şi hotarul meu cum scade.



Ţi-ai pornit nemărginirea

Să mă-nfrunte, să mă frângă...

Râd talazurile tale

De luntrița mea nătângă.



Tu mă birui, fără luptă,

Pururi neînvinsă mare,

Ochii călători pe ape

Tremură şi-ţi cer iertare...





Spre adâncurile albe

Îmi îndrept umila rugă!

Mă primește-ntotdeauna

Ucenic să-ţi fiu, şi slugă.



Lasă-mă uitat la malu-ţi...

Să mă uit aşa departe:

Din întinderea albastră

Voi citi ca dintr-o carte




1. Prezintă, pentru poezie, emoția/sentimentul transmisă/transmis.

2. Precizează, pentru poezie, o trăsătură a textului liric, susținând-o cu o secvență relevantă

​