Răspuns :
Răspuns:
"
„Viața ca o pradă” este un roman autobiografic scris de Marin Preda și publicat pentru prima dată în anul 1977. Fiind un roman indirect, el descrie procesul de scriere al altui roman, intitulat „Moromeții” și semnat de același autor. Opiniile cu privire la încadrarea operei într-o specie concretă variază, ele oscilând între bildungsroman, eseu literar, memorialistică și autobiografie artistică.
Romanul se deschide cu un motto ce poartă semnătura lui Marin Preda. Acest motto se referă la importanța activității scriitoricești pentru autor. El pornește de la prezumția cum că, dacă scrierea unui roman l-ar costa viața, în niciun caz nu ar lua hotărârea de a renunța la scris. Această deviză oferă indicii privind tema operei, și anume, procesul scrierii unui roman și felul în care această experiență se reflectă asupra autorului.
Drumul spiritual și intelectual al lui Preda începe în copilărie. Incipitul romanului ia forma unei confesiuni în care protagonistul rememorează o întâmplare din copilăria sa. Această întâmplare a declanșat, conform scriitorului, „aventura conștiinței mele”. Amintirea îl înfățișează alături de familia sa în jurul mesei. Membrii familiei îl privesc cu ostilitate, deoarece luase pâinea mare și o strângea la piept. Văzând acestea, tatăl are o reacție surprinzătoare. În loc să-i smulgă pâinea din brațe, îi mai oferă una, declanșând astfel ideea ce urma să devină filosofia de viață a viitorul scriitor. Așadar, el declară că „aventurile vieții noastre sunt ale conștiinței, deși viața ei adevărată nu e niciodată liberă de instincte și nu o dată e neputincioasă în fața lor, în rău, dar și în bine”.
La școală, scriitorul a fost premiant în cei patru ani de învățământ primar, în satul său natal. Cu toate acestea, educația copilului devenea un proces tot mai scump și anevoios pentru familia acestuia, care abia își permitea să cumpere cărțile necesare. Adesea, el nu putea merge la școală în zilele de iarnă fiindcă nu avea încălțări potrivite, iar vara mergea la școală desculț.
După terminarea primilor patru ani, copilul merge împreună cu tatăl său la Câmpulung, pentru a se înscrie la școală în continuare. A fost, însă, respins la vizita medicală, din cauză că suferea de miopie, iar nimeni nu voia să-și asume responsabilitatea sănătății copilului. Așadar, cei doi își încearcă norocul la Miroși, unde se întâlnesc cu un presupus librar, care îi înșală, cerându-le o mie de lei pentru a-l înscrie pe băiat la liceu. Totuși, în urma sfatului presupusului librar, băiatul dă admitere la o școală „de arte și meserii”, unde nu obține o medie foarte mare. El este înscris apoi la un liceu din Blaj, unde rămâne doi ani. Intervine, însă, războiul, în urma căruia este transferat la o școală din București. Deși tatăl nu își permite să-i plătească taxele la școala din București, Marin este admis. Despărțirea de tatăl său este stângace, dar foarte emoționantă și descrisă cu măiestrie și sensibilitate.
Școala de la București se dărâmă în urma unui cutremur, astfel încât băiatul studiază acolo doar un an. Totuși, el rămâne în București, locuind la fratele său, Nilă. Acesta era portar într-un bloc.
Într-o zi, protagonistul îl întâlnește pe Gheorghe, un băiat de la el din sat, care îl invită să meargă cu el în Ferentari, la sediul mișcării legionare. Acolo, Marin poartă discuții ideologice și învață despre principiile legionare. Apoi, asistă la căderea legionarilor, în urma căreia Gheorghe are noroc să scape de consecințe și se angajează la Uzinele Centrale ca șofer.
Cu Pavel, fratele orb al soției librarului ce-l ajutase să intre la școală, lui Marin îi plăcea să discute despre Dostoievski, Gogol, Tolstoi, Cezar Petrescu, Sadoveanu, Camil Petrescu, Eliade, Doamna Bengescu, Balzac, Flaubert și mulți alții.
Personajul-narator îl vizitează și pe fratele său, Ilie, cu care nu se înțelegea prea bine, și care locuia tot în București, cu o țigancă. Cu această ocazie, el află despre uciderea lui Iorga de către legionari. Apoi, Marin își cumpără prima pereche de ochelari la îndemnul fratelui său, Nilă. Lumea i se pare, dintr-o dată, schimbată radical. Pentru prima oară, Marin merge la cinematograf.
Deși obține note proaste, reușește să promoveze examenul final de capacitate cu media 6,26. Văzând că nu are cu ce-și plăti taxele, Marin hotărăște să se angajeze si să-și dea examenele în particular. Astfel, se angajează la calea ferată, dar nici aici nu rămâne mult timp. Află apoi că Nilă se pregătește să plece în armată și îi lasă lui camera sa. Din nefericire, acesta nu se mai întoarce de pe front, întrucât moare în anul următor.
Din lipsă de bani, Marin se angajează la un ziar, iar apoi la o tipografie. Cu ajutorul lui Geo Dumitrescu, primește un post de corector la ziarul „Timpul”, angajându-se apoi și la Institutul de Statistică. Economisește banii câștigați, reușind să facă rost de o cameră mai bună decât cea de dinainte, întrucât beneficia de încălzire. Acum, Marin avea bani să își cumpere și haine.
Apoi, ajutat de un grup de prieteni, Marin Preda publică primul volum de nuvele și obține o vacanță de câteva luni la Sinaia, unde se presupunea că va scrie un roman, dar inspirația se lasă așteptată. Îl oprește și faptul că se îmbolnăvește, trebuind să rămână internat în spital pentru o perioadă. Cu toate acestea, după ce ajunge redactor la „Viața românească”, Marin își ia un concediu prelungit și se reîntoarce la Sinaia, la Pelișor, unde scrie, în sfârșit, romanul „Moromeții”.
