E iarnă. De câteva zile ninge neîncetat. Stratul de omåt strălucitor, gros ca un cojoc de lână, acoperă pământul. în curtea lui Ștefan s-a ridicat în mai puțin de o oră un om de zăpadă. Numele lui e Zăpădilă, dar mai potrivit ar fi Zăpăcilă. De când a apărut, face doar boacăne. Din morcov şi-a făcut un cucui, iar din cărbuni, câțiva dinți stricați. Părul încâlcit e o mătură veche, cu coada lungă şi subţire, ca o antenă de extraterestru. Gătit așa, pare mai degrabă o sperietoare de ciori. Dar nu pe ciori vrea să le sperie. Zăpădilă vrea să alunge soarele, ca să stea departe și să nu îl transforme într-un ochi de apă. C S str