Răspuns:
În timp ce exploram rafturile pline de cărți într-o după-amiază liniștită, ușa de la intrare a bibliotecii a căzut brusc în urma unei rafale puternice de vânt. Un sunet puternic de închidere mi-a făcut inima să sară din piept, realizând că am fost încuiat înăuntru. Am încercat să deschid ușa, dar fără succes. Lumina naturală se estompa treptat, iar umbrele cărților începeau să danseze pe pereți.
În lumina palidă a bibliotecii, am simțit o senzație amestecată de panică și fascinație. Totul părea să tacă, iar doar mirosul inconfundabil de hârtie veche și lemn îmi umplea nările. Pe măsură ce trecea timpul, am început să mă liniștesc și să mă bucur de această ocazie neașteptată de a explora această lume a cunoașterii și aventurii literare.
Într-un colț, am găsit un scaun confortabil și m-am așezat pentru a-mi liniști gândurile. În acea liniște, am auzit pași apropiindu-se și o voce întrebând: "E cineva acolo?" Am răspuns rapid și ușa s-a deschis. O bibliotecară blândă a apărut în ușă și a spus: "Ești bine? Ai fost închis aici de mult timp?" Am încuviințat și i-am mulțumit pentru ajutor.
"Biblioteca noastră poate fi uneori capricioasă", a continuat ea cu un zâmbet încurajator. "Dar iată, acum ești liber să pleci." Cu inima ușurată și un zâmbet recunoscător, am ieșit din bibliotecă, dar nu înainte de a promite că voi reveni pentru mai multe aventuri literare.