Cristina din oglindă
Soarele mângâie uşor fereastra, atingându-mă, aşa cum adeseori o face mama când mă trezeşte. Cobor senină şi rămân uimită în faţa oglinzii. Văd un chip luminos care-mi zâmbeşte. Stau să-l descopăr. Păr vâlvoi, castaniu ce încadrea-ză o faţă albă, curată. Sprâncene arcuite uşor ca o balerină în taina paşilor săi. Doi ochi căprui de năzdrăvană fată, cu gene negre ce-mi fac semn să trec mai departe. Un nas ce-i taie pofta de-a insista prea mult cu privirea, buze cărnoase, parcă prea şi ... uşor observ un trup bine clădit, ascuns sub o pijama simpatic de portocalie.
Ochii năzdrăvani se ridică şi privesc adânc căpruiul din oglindă. De dincolo de ei simt că-i un suflet cuminte, care aşteaptă să urce, să urce ...
