Nimica n-are ca pădurea mai multe farmece s-atragă

Un suflet ce iubeşte taina frunzişelor cu umbră dragă

Şi nicăieri nu poţi mai bine de lumea-ntreagă să te pierzi

Decât pe-ngustele potece sub bolţile cu frunze verzi.



Frumos e muntele ce-nalţă spre ceruri fruntea lui semeaţă,

Frumos e câmpul ce se-ntinde ca şi o mare de verdeaţă,

Frumoasă, marea liniştită sau cu talazul răzvrătit,

Însă nimica cu pădurea nu poate fi asemuit.



Ea n-are-n sânul ei castele, dar soarele când o izbeşte

O populează cu fantasme, şi cântu-o face de vorbeşte,

Ş-aci zăreşti palate-nalte, ş-aci, când ele se desfac,

Ridică vocea orice frunză şi-n om se schimbă-orice copac. transcrie din poezia de mai sus un predicat verbal , si unul nominal si analizeaza.le