AM NEVOIE URGENT!!
1. Trebuie să le îndeplinim ca să putem dobândi mântuirea.
2. Prima datorie a creştinilor faţă de Dumnezeu.
3. Una dintre cele trei virtuţi teologice prin care intrăm în legătură cu Dumnezeu. 4. Modalitate de cinstire a lui Dumnezeu.
5. Datoria omului faţă de sine prin care nu se mândreşte cu darurile sale.
6. Prima datorie a creştinului faţă de sine.
7. Una dintre cele trei puteri sufleteşti ce trebuie să fie statornică pe calea binelui. 8. Cu ajutorul ei înţelegem învăţătura lui Dumnezeu.
9. Este „templu al Duhului Sfânt” şi de aceea avem datoria de a-l îngriji.
10. Cercetarea lor este una dintre faptele milei trupeşti.
11. Faptă a milei sufleteşti prin care nu ne supărăm pe semenii noştri.
12. Datorie faţă de aproapele nostru prin care dăm acestuia ce i se cuvine.
13. Un om care se gândeşte numai la binele lui.
14. Faptă a milei sufleteşti prin care alinăm suferinţele oamenilor.