La o bucată de drum însă mama se întoarce, mă vede cu ca- pul descoperit şi zice plină de îngrijorare: Pentelei-hãi, ian opreşte! Mă trezeşte numaidecît, mă întreabă cum, unde, cînd, se mirà cumplit de una ca asta. Sare jos din căruță şi porneşte la fuguța înapoi în lungul drumului. Tuzic stă o vreme în cumpă- nă - să rămînă cu noi, să se întoarcă înapoi cu mama? Oricum, o femeie singură, în puterea nopții... Se duce în urma mamei. Tata e supărat, dar nu zice nimica, şi tăcutul cela al lui mă roa- de grozav la inimă. Caii se reazemă unul de altul, oftează aşa cum ştiu a ofta ei uneori noaptea la drum... În cele din urmă se arată Tuzic, apoi vine şi mama, ostenită şi fericită cum nu se mai poate. Scutură din mers vechitura ceea, mi-o pune în cap, de parcă ar fi fost vorba de-o mare podoabă, şi atunci cînd mi-o aşeza în cap, am înțeles pentru prima oară că, tot alergînd după pămînt, deodată ne-am pomenit săraci cum nu fusesem niciodată. Ceea ce nu ştiam încă eu cu sora, ştiau prea bine părinții noştri - erau de acum vînduți şi caii, şi tră- sura în care şedeam, dar mai rămîneau încă o sumedenie de datorii pe care nici tata nu ştia cum să le acopere. Ceea ce nu bănuiau însă nici părinții era că multrîvnitul pă- mint spre care ne țineam drumul mai zăcea încurcat în nişte arende, astfel încît tata cumpărase un lot pe care mai trebuia să-l aştepţi încă multă vreme pentru a-l putea ara şi semăna... Era, totuşi, o noapte senină şi frumoasă, eram toți patru te- feri şi sănătoşi, ne duceam undeva spre o viață nouă, şi dacă ar fi să se repete acum acea noapte şi acel drum, şi dacă tata, înainte de-a fi dat cu biciul în cai, ne-ar fi întrebat ce facem, ne ducem înainte ori ne întoarcem, eu aş fi fost primul care aş fi zis - nu, nici un înapoi, numai şi numai... De altminteri, tata n-a întrebat nimic, pentru că nu avea prostul obicei de a se fi îndoit de cele ce face. Biciul cade moale pe spinările cailor, trăsura porneşte prin noapte, şi numai luna, dintr-o depărtare senină şi nesfîrşită, urmărea cu o oarecare cu- riozitate călătoria noastră, de parcă ar fi vrut să ghicească - ce se va alege pînă la urmă din acest fir de nisip, în acel fund de mare tulbure? 128 1975
