Lumea mansardei
Alene coboară pas amuţit
Mansarda-i ascunsă în lumea tăcerii
Fotolii şi scaune, taburete şi canapele,
Îşi lasă povestea sub apăsarea vremii.
Ochiul luminii atinge o coardă.
E sunet firav de vioară pustie,
Acordul se duce spre-ntreaga mansardă
Şi cobzele aplaudă în tăcerea firii.
Povestea e scrisă de vreme trecută,
Portrete uitate stau să se-asculte.
Lumea mansardei invită alene
La gând şi poveste, la multă tăcere.