A prezenta un autor în contextul unei epoci înseamnă a face o legătură între crezul său artistic și perioada în care a trăit. Sistemul politic și evenimentele politice și culturale influențează creația tuturor scriitorilor și artiștilor epocii respective.
Cunoscând puțină istorie găsești explicații pentru preferința unor autori pentru anumite teme sau stiluri, pentru viziunea lor asupra vieții și asupra rolului artei în societate și poți încadra un autor într-un anumit curent literar.
În ce îl privește pe Vasile Alecsandri (1821 − 1890), el s-a format în prima jumătate a sec. XIX și și-a desfășurat activitatea creatoare în a doua jumătate a secolului. S-a format așadar în plin secol al națiunilor, într-o perioadă când scena politică era puternic marcată de mișcările naționale, iar literatura se găsea în plin curent romantic.
Avea 27 de ani la Revoluția din 1848 și a fost unul din fruntații revoluției în Moldova. A devenit apoi un important om politic, a fost deputat în Moldova, fiind propus candidat la tronul Moldovei în 1859, desemnare pe care a refuzat-o. După Unirea Principatelor a fost ministru de externe și ministru plenipotențiar la Paris.
Fiind un scriitor extrem de talentat, principala sa armă politică a fost scrisul, operele sale (piese de teatru, poezii, nuvele) reflectând dragostea pentru tot ce era autentic românesc. Aprecierea folclorului românesc se vede în eforturile depuse pentru culegerea și prelucrarea poeziilor populare, inclusiv a doinelor.
Combinația între talentul extraordinat, educația aleasă, convingerile național-liberale, puterea de muncă și tăria de caracter au dat un om de o mare valoare atât culturală, cât și politică. Pe bună dreptate, Vasile Alecsandri este considerat cel mai mare poet român al perioadei pre-eminesciene.
