- N-arăți rău! Ești plin de flori albe! Prin lumina cețoasă, zăream culorile dimpre auziser o plăcere imensă. Vocea, pe care n-o ma mult, era a lui Vio, iar nu departe de mine se ceilalți, vechii mei prieteni. In capătul rândului dea Năsosu - vorba vine că surâdea! Era doar o bogată, care-şi mişca frunzele în mod delicat. - Credeai c-o să te lăsăm singur? a spus el. crezi tu că sunt buni prietenii? dil grandios impunător min □ Atât Sisin cei doi înce V Reper Într-un a acesto fără a in şi prezintă ap Uneori, pe în planul sec
