1. Menţionează sensul din text al expresiei „nu este de tăgăduit”.
„nu este de tăgăduit” = „nu este greșită”, „este corectă”
2. Indică enunțul care reprezintă concluzia argumentării autorului.
„Şi asta, cred eu, e o dovadă că nu sufer de trista infirmitate a vanității.”
3. Explică, folosind informațiile din textul dat, de ce autorul scrisorii nu a pretins niciodată să fie aşezat într-un loc de frunte la masă.
Autorului i-a plăcut mereu să stea „mai departe de frunte” și să lase pe alţii „a trece înainte”, gândindu-se că imaginea lui ar suferi mai mult dacă nu s-ar ridica la nivelul locului de onoare („în paguba locului”), decât dacă ar ocupa un loc mai puțin important („în paguba persoanei”).
4. Precizează care este relația dintre autorul scrisorii şi destinatar, aşa cum reiese din formulele de adresare şi de încheiere ale scrisorii.
Între autorul scrisorii și destinatar există o veche relație de prietenie, care îi permite autorului să se adreseze cu „frate” și să semneze „al tău vechi”. Scrisoarea este adresată lui Barbu Delavrancea, între cei doi scriitori neexistând vreo relație de rudenie.
5. Prezintă, în 30-50 de cuvinte, o trăsătură de caracter a autorului scrisorii, aşa cum se desprinde din conținutul textului dat.
Din explicațiile pe care le dă autorul textului putem deduce că una din trăsăturile sale importante de caracter este modestia. El nu cere niciodată un loc de onoare la vreo masă, ferindu-se de a fi în centrul atenției. (38 cuvinte)
