Fă un rezultat
Tata se spăla într-un lighean de tablă. Curat şi pieptănat frumos, cu părul lins pe o sprânceană, se închina de trei ori şi rar, spre răsărit, mişcând buzele în rugăciune pe care numai el o ştia şi aştepta să-i aducă mama cafeaua. Se așeza pe alt scaunel, lângă mine şi sorbea din cească țuguind buzele, atent să nu-l frigă licoarea neagră şi ridicând mult, în cutele frunții, sprâncenele. Mă uitam la el, lung şi îngânam, fără gând anume: tata... Tata pleca de acasă când fluiera la fabrică fără un sfert", cu haina pe umăr şi pasul rar, legănat. - Să vii sănătos, îngâna mama, rămasă la poartă. Mergeam alături de tata, tăcut ca o umbră. Nu mă întreba nimic, nu aveam nimic să-i mărturisesc. Eram un câine cu paşii mici şi repezi după stăpân. Puica îmi spusese că tata e tâmplar mecanic. Lucra la o maşină cu alǎmuri și curele multe, în atelierul pentru industria lemnului, de alături. La poarta mare, sub firma uriaşă pe care o măsurasem deseori, numărând paşi egali între cei doi stâlpi susținători, mă opream cu mâinile la spate şi inima mică. - Fabrica, piciule, e ca o moară ce sfărâmă inimile... Lucrătorii, unii numai în cămăşi, alții cu haina zvârlită pe un singur umăr, cum o purta și tata, dar toți cu figuri supte, veştede, îmbătrânite de timpuriu, intrau - pe sub firma ce le apăsa umerii - cu pasul rar, obosit şi ochii nicăieri, azi ca ieri sau acum cinci ani. -În ziua când o să te văd muncind în atelier, alături de mine, o să mi se parǎ, Puişor , că-mi încep viața de la început, cu toate necazurile şi dezgusturile, prin tine! O să fiu tare amărât în ziua aia blestemată, Puişor - dacă n-o să mor până atunci... Îmi venea să plâng. Aveam impresia, de câte ori plecam de lângă el, că n-am să-l mai văd. Îi căutam mâna, repede și i-o sărutam - cum sărutam, uneori, icoana. Mă întorceam acasă fugind, cu plânsul înfipt în gât ca un spin. Mă opream la poartă şi mă uitam înapoi. Tata, rămas sub firma uriaşe, flutura palma spre mine - ca la o despărțire din urmă... G.M. Zamfirescu ​