-i A. Citește cu atenție textul: Sanda e singură-singurică. Îi mai place afară la uliță. Nu pentru că ar fi trecători, dar afară cântecul vine mai bine. E cald, dar deprinsă e fata la ger şi la arșiță. Cu brațele goale, cu poalele aninate în brâu şi cu ştergarul în cap, ea nici nu simte vremea lui cuptor; cântă, întinde firul, descurcă jirebia' și se pierde în tinereţile ei. Din vale vine un câine flocan, pe mijlocul uliței. Câteva sute de paşi de la cotitură, el zăreşte o clipă pe Sanda, se oprește, ridică capul, ciulește și începe a scheuna încet. Sanda se întoarce cu firul şi iarăşi se arată la cotitură. Câinele tresare, prinde viață și, cu ochii aţintiți la Sanda, se repede în sus. Pentru o fată care urzeşte pânză de-a lungul gardului, un câine flocan, mai ales când nu vine, ci se repede, totdeauna este o ivire mai mult decât supărăcioasă. Sanda ţipă, apoi rămase încremenită de spaimă, cu fața albă ca fagurele și cu ochii ațintiți la câine. Ca o şopârlă însă, cu labele întinse, colbăind cu coada şi scheunând, se târâie câinele până în apropie- rea ei. Acolo apoi rămase turtit la pământ, privind fata speriată, scheunând iar cu frică şi muşcându-şi coada neîncetat. Sanda îşi veni în fire. Îi părea c-a mai văzut adeseori acest câine, dar unde şi cum nu-şi aducea aminte. Deodată, fața ei se înseninǎ. - Scormon! strigă ea cu bucurie, ca şi când ar întâlni un vechi prieten. Când auzi câinele acest cuvânt, sări iute la picioarele ei, apoi se ridică cu labele pe ea şi iarăşi îi cuprinse picioarele, sări împrejur vesel, începu să latre, să scheaune şi iarăşi să-i lingă mâinile. - Scormon! dragă Scormon! zise ea, plecându-se spre câine și netezindu-l. Cât e de slab, sărmanul! Unde e Pascu? La auzul acestui nume, câinele începu să scheaune încet, mai tare, tot mai tare, în sfârşit el îşi ridic capul în sus şi începu să urle. (Ioan Slavici, Scormon (Rezumat)
​