Am terminat actul întâi. Am sosit la Breaza sâmbătă după-masă la 4. Până seara am scris 3
pagini. leri, 17 pagini (Cred că e recordul meu literar. Nu-mi amintesc să fi scris vreodată aşa de mult
într-o singură zi). Acum, dimineața, în sfârşit, ultimele trei pagini din scena cu mecanicianul, făcând,
în sfârşit, legătura cu scena finală, de atâta vreme scrisă.
Hotărât, Breaza se dovedeşte ca niciodată propice piesei mele de teatru. E adevărat că,
venind alaltăieri aici, aveam trasat în minte totul: scenă cu scenă, aproape replică cu replică. Dar e
tot adevărat că, în aceeași situație, la Bucureşti, în 50 de zile n-am reuşit să scriu decât 15 pagini, în
timp ce aici, în mai puțin de două zile, am scris 23.
Cred că actul II ar merge, dacă aş dispune de zece zile libere, la Breaza, în acelaşi ritm. Il
văd prea bine, prea precizat în detalii... Dificultățile serioase, rezistența vor reîncepe abia la actul al
treilea cel mai neclar deocamdată, sau mai bine zis, singurul neclar. E adevărat însă că şi el s-ar
putea lumina, în timp ce-l voi scrie pe al doilea.
Sunt mulțumit. Simt că mi-am simplificat lucrul şi pun, cu o satisfacție de muncitor, actul întâi
deoparte. Nu-mi dau încă seama de defectele lui. Trebuie să fie câteva. Poate o anumită lipsă de
unitate în ton. Mai ales mă întreb dacă scena ultimă, la care țin aşa de mult, fuzionează cu partea întâia
a actului. Și pe urmă nu ştiu dacă nu e prea lung. Şi mă mai întreb dacă prezenţa continuă a lui Leni în
scenă nu e obositoare şi pentru ea ca şi pentru spectator şi dacă, pentru a o pune în valoare în marea
scenă cu Valeriu, n-ar fi trebuit s-o scot în prealabil din scenă pentru câteva minute, pentru ca glasul ei
- revenit - să aducă acea puțină surpriză pe care o bănuiesc necesară unui dialog de teatru.
Dar nu vreau ca din exces de prudență să-mi denigrez munca.
(Mihail Sebastian, Jurnal 1935 -- 1944)
1. Formulează răspunsuri la întrebările de mai jos, referitoare la situația de comunicare din textul citat:
a. Ce se poate deduce din text despre emiţătorul mesajului (atitudine, perspectivă, intenții)?
b. Ce tip de text este acesta (argumentativ, descriptiv, epistolar, informativ, memorialistic, narativ etc.)?
Argumentează-ți răspunsul.
c. Ce elemente importante de conținut (idei, argumente, fapte, opinii) identifici în textul dat?
2. Care este opinia ta despre rolul pe care îl are locul în care ne desfăşurăm activitatea în îndeplinirea
proiectelor personale si/sau profesionale? Motivează-ti răspunsul.