unea mele 2 de legătură (si, sau). Identifică subiectele din textele următoare, precizând tipul celor neexprimate. a. Ca şi în cazul celor mici, jocurile pe calculator şi serialele de tot felul se află în capul listelor cu activități preferate ale adolescenților şi adolescentelor. Din ce în ce mai puţini adolescenţi îşi petrec timpul liber într-un mod cu adevărat interesant, urmând ca peste ani sǎ realizeze cât de mult timp, pe care l-ar fi putut folosi creativ, au avut la dispoziție . [...] Literatura este un hobby potrivit pentru toate vârstele. Câți adolescenţi îşi mai petrec timpul cu o carte bună în mână?" b.,,Odată, demult, trăia în mare o Balenă, şi Balena aceasta mânca tot soiul de peşti. Mânca şi steaua-de-mare, şi pisica -de -mare, și calcanul, şi ciortanul, şi homarul, şi ţiparul. Toţi peştii pe care-i găsea pe unde umbla, îi înfuleca. Dar tot håpǎind, se pomeni într-o zi că nu mai rămăsese în toată marea decât un singur peştişor: un peştişor mic de tot, dar tare isteţ, care înota la adăpostul urechii drepte a Balenei, ca să fie în afara oricărei primejdii. Nemaigăsind nimic de mâncare, Balena se ridică în coadă şi spuse: -Mi-e foame." (Rudyard Kipling, Povestea balenei) (www.familist.ro) c. Minunat om ar fi părintele Trandafir dacă nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorbă. cam aspru la judecată: prea de-a dreptul, prea verde-fǎțis. El nu mai suceşte vorba, ci spune -drept în faţă , dacă i s-a pus ceva la inimă. Nu e bine să fie omul aşa. Oamenii se prea supără când le luăm căciula din cap. Şi e bine să trăim bine cu lumea. Aceasta s-a văzut şi cu alde părintele Trandafir. Un om ca el nici doi ani n-a putut să stea în Butucani. Când una, când alta: o dată cu vorba-n săteni, altă dată-n protopop. Cu mult, cu puţin, părintele Trandafir fu trimis de la Butucani la Sărăceni! Dar aşa-i trebuie părintelui Trandafir! Cine vrea să sară peste groapă, arunce-şi mai-nainte desagii peste ea. Părintele Trandafir n-avea decât o nevastă şi doi copii: desagii îi erau deşerţi. Pentru aceea îi era atât de greu să sară de la Butucani la Sărăceni. (loan Slavici, Popa Tanda) doar punctul c am subliniat cu creionul subiectele de la punctul c vă rog să-mi trimiteți dau 100 puncte.