Soarele coborâse de două ceasuri sub perdeaua pădurii. Steaua serii licărea peste soaptele din tufişuri. Roua strălucitoare îşi pierduse sclipirea. Privighetoarea stătea pe ouă, amânându-şi concertul din pădurea de foioase. Vino, lepuraşule, la culcare! strigă Mămica lepurica. - - Mai stau puțin, Mămico! Poate vine... Deodată, în liniştea învăluitoare, trilurile dumnezeieşti au umplut văzdu- hul. lepuraşul își ținea respirația. Nu voia să piardă niciun sunet. a tăcut. Nu există o voce mai frumoasă, aplaudă lepuraşul, după ce măiastra ​