Identificați secvenţele de monolog şi de dialog din textele următoare şi precizaţi rolul acestora în contextul operei literare:
Am făcut tot ce trebuia reluă Moromete cu o sfortare, le-am dat tot ce era, la tott, fiecăruta ce-a vrut... Ce mat trebuta să fac şi n-am facut? Ce mai era de facut şi m-am dat la o parte şi n-am avut grijă? Mi-au spus ei mie ceva să le dau şi mu le-am dat? A cerut cineva ceva de la mine şi eu am spus nu? Mi-a arătat mie cineva un drum mai bun pentru et pe care eu să-l fi ocolit fiindcă aşa am vrut eu? S-au luat după lume, nu s-au luat după mine! Ş-au luat după lume, nu s-au luat după mine! Şi dacă lumea e aşa cum zic ei şi nu e aşa cum zic eu, ce mai rămâne de facut?! N-au decât să se scufunde! Întâi lumea şi pe urmă şi ei cu ea. (Marin Preda, Morometii)
Pictorul, vădit tulburat, rămase încremenit, cu privirea agăţată de ochii lui Adrian, în care încerca să prindă imaginea lui Mihail, care-i scăpa E român? întrebă, ca şi cum s-ar fi trecit din vis. Nu, nu e român. . Fișă de lucru Monologul şi dialogul . Din ce țară vine? Nu ştiu. Trebuia să-l întrebi. - Am facut prostia asta şi m-a repezit Ti, ce pasăre grozavă! Exclamă Samoilă Vorbeşte româneşte? Foarte putin. Ne întelegem în greceşte, dar mi-a spus apoi că ştie şase limbi. L- am văcut chiar eu citind frantuzeşte. (Panait Istrati, Mihail)
Mamiţa începe să râtă; scoate din săculeţt ceva şi zice: Cine mă pupă... uite!... cucalată! Mamita pupă pe Goe, Goe pe mamiţa şt luând bucata de ciucalată, tese tar în coridor: Puişorule, nu mai scoate capul pe fereastră!... E lucru mare, cât e de deştept! Zice mam'mare E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Mija. Pe când Goe îşi manâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una de alta... trenul aleargă acuma despre Crivina către Periş. (IL Caragiale, D-I Goe...)
Mi-aş fi dat întreaga-mi sănătate nefolositoare, ca să pot prelungi această fericire de bolnav răsfățat! Doamne! fie-ți lăudată opera! Not o considerăm nedesăvârşită, fiindcă suntem nişte nesocotiţi; iartă-ne însă şi nu lua în seamă jalnica noastră judecată! De un singur lucru-i păcat: că nu te-ai gândit să ne put oa doua inimă în locul bietului creier; care ne stinghereşte atât! (Panait Istrati, Nerantula)
