👤

ma ajutati va rog
este urgent

se dau textele.

Făt-Frumos vede că şirul munţilor dă într-o mare verde și întinsă, ce trăieşte în mii de valuri senine, strălucite, care treieră aria mării încet şi melodios, până unde ochiul se pierde în albastrul cerului şi în verdele mării. În capătul şirului de munţi, drept asupra mării, se oglindea în fundul ei o măreață stâncă de granit, din care răsărea ca un cuib alb o cetate frumoasă, care, de albă ce era, părea poleită cu argint. Din zidurile arcate răsăreau ferestre strălucite, iar dintr-o fereastră deschisă se zărea, printre oale de flori, un cap de fată, oacheş şi visător, ca o noapte de vară. Era fata Genarului.

Bine-ai venit, Făt-Frumos, zise ea, sărind de la fereastră și deschizând porţile măreţului castel, unde ea locuia singură ca un geniu într-un pustiu, astă-noapte mi se părea că vorbesc c-o stea, şi steaua mi-a spus că vii din partea împăratului ce mă iubeşte.

În sala cea mare a castelului, în cenuşa vetrei, veghea un motan cu şapte capete, care când urla dintr-un cap s-auzea cale de-o zi, iar când urla din câte șapte, s-auzea cale de şapte zile.

Genarul, pierdut în sălbatecele sale vânători, se depărtase cale de-o zi.

Făt-Frumos luă fata în braţe şi punând-o pe cal, zburau amândoi prin pustiul lungului mării ca două abia văzute închegări ale văzduhului.

Dar Genarul, om nalt și puternic, avea un cal năzdrăvan cu două inimi. Motanul din castel mieună dintr-un cap, iar calul Genarului necheză cu vocea lui de bronz.

Ce e? îl întrebă Genarul pe calul năzdrăvan. Ţi s-a urât cu binele?

Nu mi s-a urât mie cu binele, ci de tine-i rău. Făt Frumos ţi- a furat fata.

Trebuie să ne grăbim mult ca să-i ajungem?

Să ne grăbim şi nu prea, pentru că-i putem ajunge. Genarul încălecă şi zbură ca spaima cea bătrână în urma fugiţilor. În curând îi şi ajunse. Să se bată cu el Făt-Frumos nu putea, pentru că Genarul era creştin şi puterea lui nu era în duhurile întunericului, ci în Dumnezeu.

Făt-Frumos, zise Genarul, mult eşti frumos şi mi-e milă de tine. De astă dată nu-ţi fac nimica, dar de altă dată... ţine minte!

Şi luându-şi fata alături cu el, pieri în vânt, ca și când nu mai fusese."



"Când sună miazănoaptea, feţele mesenilor se posomorâră; căci pe miazănoapte călare, cu aripi vântoase, cu faţa zbârcită ca o stâncă buhavă și scobită de păraie, c-o pădure-n loc de păr, urla prin aerul cernit Mama-pădurilor cea nebună. Ochii ei două nopţi turburi, gura ei - un hău căscat, dinţii ei - şiruri de pietre de mori.

Cum venea vuind, Făt-Frumos o apucă de mijloc și o trânti cu toată puterea într-o piuă mare de piatră; peste piuă prăvăli o bucată de stâncă, pe care-o legă din toate părţile cu şapte lanţuri de fier. Înăuntru baba şuiera şi se smulgea ca vântul închis, dar nu-i folosea nimica.

Veni iar la ospăţ; când prin bolţile ferestelor, la lumina lunii,

văzură două dealuri lungi de apă. Ce era? Mama-pădurilor,

neputând să iasă, trecea peste ape cu piuă cu tot şi-i brăzda faţa în

două dealuri. Și fugea mereu, o stâncă de piatră îndrăcită, rupându-

şi cale prin păduri, brăzdând pământul cu dâră lungă, până ce se

făcu nevăzută în depărtarea nopţii.

Făt-Frumos ospătă ce ospătă, dar apoi, luându-şi buzduganul

de-a umăr, merse mereu pe dâra trasă de piuă, până ce ajunse lâng-o

casă frumoasă, albă, care sticlea la lumina lunii în mijlocul unei

grădini de flori. Florile erau în straturi verzi şi luminau albastre,

roşie-închise şi albe, iar printre ele roiau fluturi uşori, ca sclipitoare

stele de aur. Miros, lumină şi un cântec nesfârşit, încet, dulce, ieşind

din roirea fluturilor şi a albinelor, îmbătau grădina și casa. Lângă

prispă stăteau două butii cu apă, iar pe prispă torcea o fată

frumoasă. Haina ei albă şi lungă părea un nor de raze şi umbre, iar

părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună

de mărgăritărele era aşezată pe fruntea ei netedă. Luminată de razele

lunii, ea părea muiată într-un aer de aur. Degetele ei ca din ceară

albă torceau dintr-o furcă de aur și dintr-un fuior de o lână ca

argintul torcea un fir de o mătase albă, subţire, strălucită, ce semăna

mai mult a o vie rază de lună, ce cutreiera aerul, decât a fir de tort.

La zgomotul uşor al paşilor lui Făt Frumos, fata-şi ridică ochii albaştri ca undele lacului."



Cerinte:

1. Subliniati cu o linie verde verbele predicative și cu o linie albastră verbele la moduri nepredicative din text.

2. Subliniati cu doua linii substantivele din text.

3. Incercuiti verbele copulative si numele lor predicative.

4. Analizati verbele din text, specificânt, după situație, modul, timpul, persoana, numărul, conjugarea.

Dupa model

Verb =MODUL

FUNCTIA SINTACTICA

TOATE VERBELE

TIMPUL.