Prezintă, în minimum 50 de cuvinte, perspectiva narativă din fragmentul de mai jos.
Mă plimbasem mult, fără niciun țel, prin locurile cele mai nesuferite, căutasem trotuarele goale, inundate de
soare, străzile întortocheate, cu asfaltul dislocat de ploi, cu casele mărunte, înghesuite, din care răbufneau mirosuri
grele de alimente şi mucezeală, apoi, ostentativ, fixasem privirea trecătorilor, dar nu reuşisem să-mi atenuez obsesia;
toate fețele mi se păreau reci, incolore, şi în fiecare descoperisem uimit ceva din fizionomia lui Lupan. [...] Undeva
însă mă întrista întreaga poveste, faptul că nu reuşesc să găsesc lungimea de undă pe care să comunicăm, nu cine
ştie câte, ci măcar vorbele necesare pentru a ajunge să nu ne scoatem ochii. Bineînţeles, decât să dau vina pe alţii,
aş fi preferat să mi-o asum, deoarece încă mă mai credeam capabil de transformări, dar, dincolo de toate
argumentele mele în favoarea lui, mă încurcau şi mă contraziceau sentimentele.
Augustin Buzura, Feţele tăcerii.