LECŢIA 2
DIALOGUL ÎN TEXTUL LITERAR
DIN EXPERIENȚA MEA
• LUCRAȚI ÎN GRUPE! Realizați un dialog între un turist care dorește să facă
o drumeție și un ghid montan și apoi interpretați-l în fața clasei. Colegii din
celelalte grupe vor urmări dialogul, pe baza întrebărilor de mai jos.
a) Cine participă la dialog?
b) Despre ce vorbesc cei doi?
c) Ce informaţii se transmit?
d) Cum îşi exprimă cei doi acordul şi dezacordul?
e) Prin ce se caracterizează limbajul utilizat de interlocutori?
f) Cum a început dialogul? Cum a continuat? Cum s-a încheiat?