Când în ghetele pregătite pentru venirea lui Mos Niculae am găsit cărți, am fost sigur că Moşu' făcuse o greşeală. De-abia începusem clasa întâi și încă nu știam să citesc. Şi nici n-aveam de gând să învăț. Ce să fac cu cărțile? Stiam că Mos Niculae aduce jucării cu care te poti juca imediat. M-am îndepărtat de instalația cu ghete şi cărți, fără să o ating. Ai mei n-au zis nimic.
Da' pân' la urmă şi-a dat seama de greşeală. Înainte să mă culc, a revenit pe ascuns, cum
făcea mereu cu o jucărie. A lăsat-o peste teancul de cărți, deasupra ghetelor. Era o tobā! [...] Când m-am întors de la școală în ziua următoare, domnu' Dendrea, vecinul de deasupra, mă aştepta în scara blocului.
-Bună tobă ți-ai luat, m-a întâmpinat el.
-Mi-a adus-o Mos Niculae, am dat eu să mă scuz.
Dar domnu Dendrea nu părea deloc supărat. M-a întrebat cu admirație în glas:
-Da' ce-are, dom'le, în ea toba ala de sună așa? -Păi... nu ştiu.
-lo-n locu tău m-as uita. Trebuie să aibă ea ceva înăuntru de face asa frumos. Acasă, am luat deschizătorul de conserve şi m-am apucat să desfac toba. N-a mers din prima,
dar m-am mai ajutat cu şurubelniţa şi până la urmă am reuşit să-i scot capacul.
Pe peretele interior al tobei erau numai rafturi cu cărți, de jur Imprejur. Dintr-un pas am fost înăuntru. Rafturile îmi veneau până deasupra capului. Trebuia să mă întind ca să ajung la cărțile de
sus.
Cauti o carte anume? am auzit în spatele meu.
Mai auzisem bibliotecare la biblioteca de cartier de pe Pieptänari, aşa că nu m-am speriat. M-
am întors:
Caut o carte care să stiu io s-o citesc, i-am răspuns. -În ce clasă esti?
-A-ntaia.
-Aha, a zis ea lămurită.
S-a uitat în jur şi a scos dintr-un raft o carte cu coperți cenuşii. -E despre o fetiță care vinde chibrituri pe stradă, a spus bibliotecara şi mi-a întins cartea.
M-am dat un pas înapoi.
-Pe asta nu stiu s-o citesc. N-am voie să mă joc cu chibrituri, m-am scuzat.
-Bine, s-a învoit ea si a pus cartea la loc.
A scos alta. Cu coperti negre. -Asta cu ce-i? m-am trezit întrebând-o.Cu un pui de prepeliță care nu ascultă de mâmica lui şi-l împuşcă vânătorul.
Nici pe asta nu ştiu s-o citesc. Da' una cu un pui care să-l împuște el pe vânător n-aveţi?
Nu tinem desene animate, mi-a explicat bibliotecara.
Inspectoratul Scolar Judeţean Alba
A pus cartea la loc și a scos alta. Cu copertă colorată. Îmi plăcea. Dar ca să nu mă păcălesc, am întrebat:
-Asta cu ce-i?
E cu o fetiţă care cade în vizuina unui iepure și ajunge într-o lume unde totul e altfel.
Pe asta cre' că ştiu s-o citesc...
Am întins mâna după carte. Bibliotecara mi-a dat-o cu un zâmbet, i-am mulţumit şi m-am aşezat pe jos, sprijinit de rafturi. Am început să citesc. Pe litere, cum stiarn. Fiecare literă Imi poruncea un sunet si sunetele se împleteau în cuvinte, Din spatele cuvintelor ţăşneau înţelesuri care se împleteau în imagini mai ceva ca la desene animate.
Când am terminat cartea, am văzut că ieşisem din bibliotecă. Și din tobă. Stăteam pe jos în camera mea, cu cartea pe genunchi, şi simțeam povestea plutind peste tot în jurul meu. Toba zăcea într-un colt, ca o cutie de conserve golită şi aruncată pe marginea căii ferate. Pentru că stricasem toba, n-am mai avut voie să ies la joacă toată săptămâna. Dar între timp
învăţasem să citesc. Mos Niculae îmi adusese multe cărți. Aşa ca am putut ieşi în multe alte locuri. Am ajuns chiar şi pe strada lu' fetița cu chibrituri...
(Florin Bican, Tobă de carte, în volumul „Jocuri şi jucării. Seniorii")
