👤
Ariana6885
a fost răspuns

3. Identifică pronumele şi adjectivele pronominale demonstrative din textele date, menţionând felul acestora şi funcţia sintactică. a. ,,El îşi puse nădejdea în întâmplarea aceasta și își zise: «Îmi voi încerca norocul. De voi izbuti să înduplec pe împăratul a ierta pe acești oameni de la moarte, mă v încumeta să mă însărcinez şi cu cealaltă treabă; iară de nu, sănătate bună! Mă voi duce de unde am venit. Asta să fie în norocul meu; niciodată nu strică cineva să facă o încercare.>> Și astfel, poftorindu¹-şi unele ca acestea, aide, aide, ajunge la curtea împă- rătească." (Greuceanu, text cules de Petre Ispirescu) b. „Descoperirea aceasta a însemnat o adevărată catastrofă. Tata a hotărât că nu trebuie să-mi mai obosesc ochii cu alte cărți în afară de cele de școală. Nu mai aveam voie deci să citesc în timpul liber. De altfel, sursa lecturilor extrașcolare îmi fusese secată. Tata nu mai deschidea biblioteca cu geamuri și nu mă mai lăsa să răsfoiesc volumele legate. Mai târziu, mi-am dat seama că anii aceia au fost pierduți. Setea mea de lectură o potoleam la întâmplare. Citeam ce-mi cădea în mână, romane în fascicole, Sherlock Holmes, Psaltirea, Cheia visurilor şi citeam pe ascuns, în fundu grădinii, în pod, în pivniță (ca la București după 1914).“ (Mircea Eliade, Primele amintir​

Dau coroana, va rog ajutati-ma!!