👤

PUNCTUL 2 please dau coronita si puncteo
A. Iliada. Această operă povesteşte despre
luptele purtate de grecii ahei pentru cucerirea
cetății Troia. Din rândul acestora făcea parte
eroul Ahile. Conflictul dintre ahei şi troieni a du-
rat zece ani. În cele din urmă, printr-un vicleşug,
grecii au reuşit să intre în cetatea Troia ascunşi
in interiorul unui cal uriaş din lemn. Astfel, troie-
nii au fost înfrânţi, iar cetatea lor a fost distrusă.
Calul troian (reconstituire)
B. Odiseea. Atunci când Războiul troian s-a încheiat, conducătorul grec
Ulise (sau Odiseu) a plecat de la Troia, împreună cu tovarăşii săi, spre insula
sa natală, Itaca. Călătoria pe mare a durat zece
ani, timp în care ei au trecut prin nenumărate
aventuri: au ajuns pe tărmuri străine, au fost
prinşi de ciclopul Polifem (un uriaş cu un ochi în
frunte, pe care au reuşit să îl învingă), au rămas
timp de un an la vrăjitoarea Circe. Ulise a reuşit
totuşi să ajungă în Itaca, unde era aşteptat
de Penelopa, soția sa, şi de fiul său, Telemac.
Ulise şi tovarăşii săi (mozaic)
a. Precizează numele eroului amintit în textul A, respectiv pe cel al condu-
cătorului menţionat în textul B.
Leg
Pentru
jumătate
dar, spre
muritori.
Tezeu,
Perseu.
b. Desenează o axă a timpului pe care să înscrii, în ordinea corectă, patru
dintre evenimentele relatate în textele A şi B.


PUNCTUL 2 Please Dau Coronita Si Puncteo A Iliada Această Operă Povesteşte Despre Luptele Purtate De Grecii Ahei Pentru Cucerirea Cetății Troia Din Rândul Acest class=

Răspuns :