1 Mi-i fraged sufletul, până pe buze mi-i fraged, poate de iarba ce crește acuma la noi; cu bice de aur trec sub fereastra mea ploi - stau singură şi-mi aduc aminte de multe: Când eram mică legasem un leagăn de-o creangă. Vreau s-ajung steaua de-acolo..." strigam bunicului. O, cât de sus s-au suit duşmănoasele stele... Nu le mai văd, le-am uitat lumina curată. Mi-i inima tristă. Mama mi-a scris c-au tăiat pomii din fundul grădinii, leagănul putred; odată cu dânsul, va fi căzut în buruieni copilăria mea - şi o mănâncă fumicile... 11 Cine povesteşte în mine, cine mi-aduce aminte c-am trăit acolo, în țara dintre sobă și genunchii bunicului, întâia poveste cu zmei? Vă voi face să trăiţi de-a pururi, ani duşi, miraculoase răsărituri. Deasupra gardului unde lumea sfârşea, azi știu, de-acolo începea tărâmul zmeului. [...] Şi singură mai târziu am plecat. Pe tărâmul zmeului mişună oameni. În jurul inimilor lor un șarpe mic se-ncolăcește; ei sunt triști și răi. Dar pentru dânșii scriu poemele mele, scutur deasupra lor copacii de-atunci și ploile: amintiți-vă că sunt copii pe lume, și plante albastre, și duioșii câni. Magda Isanos, Copilăria mea

VA ROGGGGGG !!!! DAU COROANA !!!!​