Am nevoie repede!!!
Cine poate va rog!!
Ajutati-ma!!
Cititi textele si raspunderi la intrebari.

TEXTUL 1 Era atât de groasă căldura în vagoane, că storcea brazde de su- don pe obrani călătorilor care se in- ghesuiau resemnați, schimbând foar- te rar câte-o vorbă leneșă, uitându-se parcă înadins de lumina ce se legă- unii la alții cu ochi istoviți şi ferindu-se na in ferestrele murdare şi sparte ca de ceva sugrumător... Simțeam cum toropeala dimprejur căuta să mă is- pitească, să-mi pipăie inima şi să-mi Inăbuşe bucuria. Acuma însă sufletul puti perly anal 1 ozea citeste raspunde la cer pomisem meu era în stare să zdrobească orice ameninţări. Atât era de plin de sperante... După treizeci de ani de zbuciumări deșarte*, mă întorceam acolo de unde în lume. Căutasem fericirea prin toate colțurile pământului şi nicăieri n-o găsisem. Nici în zgomotul orașelor, nici în iubirea oamenilor şi nici chiar în inima mea. Cu cât o rávneam mai însetat, cu atât ea se ascundea mai adânc. Și viața má gonea intr-una, mă umilea, îmi reteza aripile... Apoi îndrăzneala m-a párásit. Ochil mei nu mai priveau înainte; înfricoșați de întunericul nepătruns, se întorceau tot mai des înapoi. Amintirea mă îmbrățișa înfrigurată, îmi dezvăluia clipe care au trăit odini- oară, îmbrăcate în veşminte lucitoare, mă ademenea într-o lume uitată, unde viaţa e un vis şi sufletul nu cunoaşte durerea... imbulzit într-un colț al compartimentului, îmi venea în fiece minut să strig în gura mare că trecem pe pământul făgăduinţei. Priveliștile îmi spuneau că ne apro- piem, îmi zâmbeau ca unui tovarăş pierdut şi regăsit. Din când în când, numai câte-o remuşcare mă mustra c-am întârziat atâta amar de vreme. Mă feream însă cu blân- dețea unui păcătos care-şi ispăşeşte vina, recunoscând-o. Și sufletul îmi tremura in aşteptarea sărutării fericirii. acte Putea Un ceas măcar să retrăiesc farmecul de odinioară o singură clipă!..." Râpele, stâncile, copacii, chiar soarele, care-mi dogorea cumplit obrajii, mi se páreau mai frumoase ca aiurea*. Mă miram cum puteau sta nepăsători ceilalți oa- meni, şi-i compătimeam. Buzele mele şopteau mereu ,uite, uite", dar atât de domol, că numal sufletul meu auzea glasul. Îmi dădeam seama că înflăcărarea mea ar pu- tea părea ridicolă celor ce şi-au încuiat în geamantane inimile, precum de râs mi s-ar fi părut şi mie acum câteva zile omul care ar alerga să găsească fericirea trecută Intr-un sat pierdut pe Valea Someşului. Cu cât mă apropiam de Vărarea, cu atât emoția mă copleșea mai mult. Sillit să-mi stăpânesc izbucnirile, mă închideam tot mai bine în coaja sufletului meu, ca Intr-un cuib cald şi ferit de primejdiile nimicirii. Pe când trenul sula greu printre coastele salbatice.....(restul este pe imaginea atasata) ​​