Un lung fior pătrunde mulțimea-n admirare. Toți zic: E Ştefan! Ştefan! Dar! Ştefan e cel Mare! Iată-l cărunt, dar încă bărbat între bărbați, Ca muntele Ceahlăul prin munții din Carpați! El întruneşte-n sine o triplă maiestate: Acea care o dau anii la conştiinți curate, Acea care răsfrânge a tronului splendoare Ş-acea întipărită de faima-nvingătoare. *** Dar, ani şi fapte, Ştefan nu simte-a lor povară, Căci dragostea moşiei, ca sfânta primăvară, În sânu-i înfloreşte şi îl întinereşte Pentru salvarea țării, când țara pătimeşte.
Scrie un argument susținut cu o secvență din text că acesta este un fragment dintr-un poem eroic.
