👤
Anghel467
a fost răspuns

III. Studiază sursa şi realizează sarcina de activitate. Sursa A. «Una din trăsăturile caracteristice ale politicii sale externe o constituie, desigur, lipsa de agresivitate faţă de feudalii vecini, fapt recunoscut de majoritatea istoricilor care s-au ocupat de domnia lui. Au existat, desigur, şi cazuri când a fost silit să se abată de la aceste principii paşnice ale politicii sale externe, dar, privită în general, ea se caracterizează prin măsurile defensive şi prin strădania depusă pentru a cruţa ţara de invaziile pustiitoare ale oştilor străine. A fost constrâns, totuşi, să participe la coaliţii îndreptate împotriva unuia sau altuia din statele vecine şi să întreprindă campanii împotriva aceluia pe care îl considera cel mai periculos pentru ţara sa. În general, s-a străduit să menţină un echilibru de forte stabil pe arena politică din sud-estul şi centrul Europei. Prin participarea sa la astfel de lupte, el nu a urmărit cotropirea unor teritorii străine... O altă trăsătură caracteristică a politicii externe desfăşurată de Alexandru, o constituie, cel puţin până la data de 1420, data morţii în luptele cu turcii a lui Mihail, domnul Ţării Româneşti, fiul bunului prieten şi aliatului său, Mircea cel Bătrân, strânsele legături de colaborare şi de bună vecinătate cu aceasta. Ele au contribuit într-o largă măsură la mentinerea echilibrului politic în zona înconjurătoare celor două state»>. C. Cihodaru, Alexandru cel Bun Prezintă, într-un text de 10 propoziții politica externă a lui Alexandru cel Bun, respectând planul de idei propus: - venirea la domnie - relatiile externe - concluzii.​

III Studiază Sursa Şi Realizează Sarcina De Activitate Sursa A Una Din Trăsăturile Caracteristice Ale Politicii Sale Externe O Constituie Desigur Lipsa De Agres class=