Comentează textul dat în minimum 50 de cuvinte, evidențiind rolul verbelor la timpul imperfect şi la timpul perfect simplu.
El [n.n. postelnicul Andronache Tuzluc] hranea de mult timp un amor foarte Se tare pentru juna Maria, unica fiică a banului C..., român de națiune; dar rangul tatălui frumoasei copile, sufletul ei nobil şi curat, faptele ei pline de cuviinţă şi de blândețe înfrângeau toate semetele dorințe ale depravatului venetic. De multe ori el încercă a se duce la banul ca să ceară mâna fiicei sale: dar totdeauna, un simțământ fatal îl oprea din această întreprindere. In acele momente de îndoială şi descurajare, el devenea posomorât şi teribil. Adevărul, pe care Dumnezeu l-a pus și în inima celui mai mizerabil om, se prezenta în acele momente dinaintea lui şi, arătându-i oglinda în care se răsfrângeau crimele prin care ajunsese la mărirea în care se afla, pare că-i zicea: „Privește, mizerabile, crimele tale, şi nu cuteza să pălești cu suflarea ta cea înveninată acel crin semănat de mâna Domnului în această vale a lacrimilor."
Dar dacă adevărul este pus în inima omului ca să-i arate calea ce duce la fericire, fatalitatea a voit ca pasiunile materiei să învingă mai totdeauna acest sfânt simță- mânt ce se manifestă în noi de câte ori voim să comitem vreo nelegiuire.
Astfel se întâmplă şi cu fanariotul nostru; mustrarea de conștiință dispăru de la dânsul întocmai ca fulgerul sau ca spaima de-un minut ce simt copiii când sunt certați cu fragezime de către părinții lor. El se hotări într-o zi a merge la banul şi după mai multe complimente şi lingusiri, reclamă de la dânsul onoarea de a deveni ginere al său.
Bătrânul rămase uimit de cutezanța cea mare a fanariotului; cunoscând însă influența ce exercita asupra principelui Caragea şi relele ce ar fi putut să-i pricinu- iască un refuz de-a dreptul, se prefăcu că primește cu bucurie propunerea și îl lasă a se încânta de acest vis.
Grecul înțelese însă din trăsăturile feței bătrânului ura ce avea asupra lui; dar nu disperă, ci se duse la principele Caragea, plin de speranță că va dobândi prin forță ceea ce bătrânul îi refuzase prin maniera diplomatică.
Notă
Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi
Pentru conținut, vei primi 6 puncte, iar pentru redactare, vei primi 4 puncte (utilizarea limbii literare - 1 punct; logica înlănțuirii ideilor - 1 punct; ortografia - 1 punct; punctuația - 1 punct). În vederea acordării punctajului pentru redactare, răspunsul trebuie să aibă minimum 50 de cuvinte și să dezvolte subiectul