DARURILE 10 DUPA ERNST THEODOR AMADEUS HOFFMANN cumpăraseră pentru ei. Se întunecase de-a binelea. Lipiți unul de altul, copiii nu îndrăzneau să mai rostească 6 niciun cuvânt, încercând să-şi imagineze ce surprize îi aşteaptă sub brad. 15 ajunul Crăciunului, Fritz și Maria ședeau ghemuiți în camera cea mică a casei aşteptând ca părinții lor să împodobească bradul şi să pregătească darurile pe care le In ajur Tata şi mama se îndreptară spre uşă și, luându-i de mână, le spuseră: - Veniţi, hai veniţi, dragi copii! Copiii s-au oprit în prag muți de uimire. Maria a izbutit să exclame, oftând adânc: - Vai, ce frumos! Vai, ce frumos! E drept că şi ei fuseseră foarte cuminți și ascultători tot anul, căci niciodată nu au primit atâtea lucruri frumoase și încântătoare ca acum. Bradul înalt, de pe masa din mijlocul camerei gemea de mere aurite și argintate, iar pe ramuri crescuseră, asemeni mugurilor şi bobocilor, migdale zaharisite, bomboane poleite” și tot soiul de dulciuri îmbietoare. Dar ce avea mai frumos bradul minunat erau sutele de lumânărele, sclipind ca stelele în ramurile sale. Maria zări păpușile grațioase, tot felul de jucării mici, frumos lucrate, dar dintre toate, 20 lucrul cel mai atrăgător era o rochiță roşie de mătase, împodobită cu panglici de toate culorile. Fetița o privi şi exclamă: - O, frumoasa mea, draga mea rochiță! Am s-o pot îmbrăca? Între timp, înconjurând de trei-patru ori masa, Fritz încercase în galop și în trap" noul roib pe care-l găsise înșeuat lângă pom. Descălecând, spuse că roíbul este un 25 nimic, o să știe el să-l strunească. Apoi trecu în revistă dar nu-i soldățeii primiți, îmbrăcaţi mândru în auriu și roșu, purtând arme numai din argint și călărind niște cai albi și atât de strălucitori încât mai că te puteai gândi că și ei sunt din argint curat. Ceva mai potoliți, copiii şi-au îndreptat apoi atenția spre cărţile cu poze, gata 30 deschise pentru ca ei să poată privi tot felul de flori frumoase, de oameni, ba chiar şi copii drăguți și jucăuși. Toate erau înfăţişate atât de firesc de ziceai că trăiesc și vorbesc cu adevărat. Deodată răsună limpede un sunet cristalin. Uşile săriră în lături și din odaia cea mare năvăli o lumină atât de puternică încât copiii rămaseră încremeniti în prag, exclamând uimiţi: „AI“ ES sălbatic, tare
