dau coroana. Citiţi cu atenţie următorul text şi caracterizați personajul principal ,,Pe când Lobo, atârnat de zmeele lui multicolore, asculta spusele pustnicului din pajiştea de lacrima-voinicului,străduindu-se, politicos să nu caşte, cineva îl privea cu mirare din coliba acoperită cu oase. Era foarte tânăra zmeoaică Vasiliska.Ea sorbea vorbele străinului,străduindu-se să nu uite nimic, cu aceeași pasiune cu care cu care învăţa vechile Zurbe şi cu care privea insectele delicate ale câmpiei. Nu se mai sătura să tot adune în sufletul ei încăpător ca o vistierie regală, forme şi culori,sunete şi adieri, veşti din lumea largă şi minuni ale închipuirii. Totuşi,oricât s-ar fi bucurat de comorile ei, pe Vasiliska o învăluia tristeţea. Din cea mai fragedă pruncie ea se simţea diferită şi de părinții ei şi de liota de fraţi şi surori.Pe nări scotea doar o flăcăruie prizărită, de culoare roz-bonbon, şi niciodată inimile n-o îndemnau către fapte sângeroase. De când se născuse în familia pusticului,rubedeniile acestuia o ocoleau,iar localnicii nu-l mai venerau ca înainte. Ba chiar şi familia ei o privea cu neîncredere [...].Când, la vârsta de şapte ani, simți pentu prima dată un mugur translucid pe bărbie, nici măcar nu se miră prea tare ,căci nu era decât mărturia a ceea ce ştiuse în sinea ei de la început :fără îndoială, era o poetă, o amărâtă cu bărbia spre stele, o urâciune în casa oricărui zmeu cu colţi cinstit[...]. Numai iubirea pentru tatăl ei, blândul sihastru, îi dădea puterea să îndure batjocura celor din jur. Aceasta era un bătrânel neîngrijit,cu colţii strâmbaţi în toate părţile şi cu şase canini lipsă. Prin locul gol rămas în urmă căderii caninilor scotea o limbă albăstrie cu care o lingea adesea ,duios,pe fiică-sa, oftând amarnic: -Vasiliska, fata tatii,cu o grea povară te-au dăruit zeii. Totuşi, curaj!Putea fi şi mai rău. Uite,acesta mic e cocoşat [...] Vei mânca şi tu molii palide la un loc cu ceilalți,că n-o să sărăcesc din pricina asta. Dar zmeoaicele şi mai ales două domniţe îi făcură viața ,imposibilă [...] aşa încât Vasliska se sculă într-o dimineaţă hotărâtă de plecare [...].Pe umăr purta animăluțul ei favorit,o strigoaică ce torcea fericită, fremătând în somn din tentacule. -Ce ştii tu, Pisina, îi grăi tânăra pe când lăsa în urmă casa părintească şi se afunda în pădure.Ce ştii tu ce e în sufleul meu? Cât mă apăsa până şi vasta boltă înţurţurată de deasupra noastră, cât mă strâng pereţii de stâncă ai acestei lumi! Mi-e frică de semeni, de toţi acesti barbari cu buzduganul pe umeri,mi-e silă de toată lăudăroșenia lor, poveştile cu Feţi-Frumoşi siniştri şi împăraţi monstruoşi. Voi merge,Pisina,încotro mi-or vedea ochii, pân-am să găsesc alte fiinţe care să-mi semene sau până am să cad şi-o să mi se sfârşească viaţa la o margine de drum." (Mircea Cărtărescu,Povestea micuței poete Vasiliska ,în Enciclopedia Zmeilor)
​