👤

Anul trecut, Gabriel s-a îmbolnăvit tare, după ce jucase fotbal pe o vreme ploioasă. A stat două săptămâni în spital, iar apoi a mai stat acasă încă două săptămâni, perioadă în care nimeni nu se mai înțelegea cu el. De-abia se atingea de mâncare, la insistentențele mamei sale. Degeaba sora sa mai mică încerca să-l mai înveselească și să-l antreneze cu jocuri, căci prefera să vizioneze singur desenele animate. Doamna învăţătoare l-a vizitat de mai multe ori acasă și l-a încurajat. Dar cum pleca dumneaei, Gabriel revenea la starea posomorâtă de dinainte. Se gândea că va rămâne în urmă la învăţătură. Într-o după-amiază a fost vizitat de mai mulți colegi, dar el şi-a vârât capul sub pernă și n-a mai vrut să stea de vorbă cu niciunul. Atunci, un coleg mai vorbăreţ, se apropie de patul său şi îi zise: - Noi, colegii tăi, împreună cu doamna învăţătoare, te așteptăm la școală și te vom ajuta să recuperezi lecțiile pierdute. Trebuie să ai încredere în forțele proprii și în toți cei care îți vor binele! Gabriel a rămas impresionat de gestul colegilor şi din clipa aceea comportamentul său s-a schimbat. A doua zi s-a prezentat la școală vesel şi încrezător.
1. Din ce cauză Gabriel nu mai avea încredere în nimeni?
2) Care sunt persoanele in care ar trebui sa aiba incredere?
3)Ce înseamnă să ai încredere în tine insuti?
4)Teanscrie propozitia care ne arata indemnul colegului de clasa?
5)Care sunt persoanele în care tu poți avea încredere.
7)Te-ai aflat în situația de a-ți pierde increderea in tine? Daca da,povestește această situatie.Daca nu ,ce crezi despre o astfel de situatie?
8) Cum l-ai incuraja pe un coleg de clasa care și-ar pierde încrederea in sine in urma obtinerii unui calificativ foarte slab?​