Rezumat. Sa iscat un vartej ca din senin. S-a înşurubat în pământ, apol a pornit-o, tehur, peste câmp, curţi şi livezi, luând cu el tot ce găsea mai uşor în cale. Şi dacă de pe jos fura flor) pene şi hârtii, de pe-o ramură luă un cărăbuş, un cărăbuş mititel, castaniu, cu aripile fragede, cu ochişoni ca doua neghiniţi. Cărăbuş de primăvară. Când l-a luat vârtejul pe Sus, sa strans si el picioruşele şi a văzut ca poate zbura şi fără să dea din aripi 00 Vartejul şi-a facut gustul, şi-n mijlocul unul drum de ţară, lângă o curte, s-a înţepenit o clipă ca un sfredel, apoi s-a topit deodată, lăsând tot ce luase, baltà, la pământ, far cărăbuşul căzu pe-o bucățică de hârtie albă şi rămase acolo, ameţit Când s-a trezit, privi imprejursun drum prafuit Şi din capătul drumului, tantos, cu pieptul împlatoşă, cu pinfenii arcuiti, venea un cocoslal scap de unul şi dau peste altul, îşi zise cărăbuşul; ăsta ma-nghite!" Cucosul sa apropiat, s-a uitat cu un ochi la cărăbuş şi a trecut mândru înainte. Am scăpati gândi cu bucurie cărăbuşul, şi se întoarse să privească după cucoş, Atunci încremeni de spaimă. Din celălalt capăt al drumului sosea un curcan. Cărăbuşul se facu mai mic decât era, tinându-şi sufletul: Acuma chiar c-am pătit-ol" Când ajunse curcanul în dreptul cucoşului, se înroti, îşi roşi mărgelele şi îşi dădu capul pe spate, iar cucoşul scoase pieptul şi mai în afară, se înălţă în picioare şi forfecă aripile de câteva ori în pământ Isi dădeau binete Cucoşul s-a dus, curcanul se feri parcă să nu calce cărăbuşul când îl ajunse, şi acesta, bietul, răsuflă: ,,Bine c-am avut noroc!" Dar, deodată, de după gard, 'sări, mare, cu coada rotundă cât soarele la răsărit, un Daun Paserea se legana o clipă, apoi îşi strânse coada şi zbură în drum. De asta nu mai scap! crezu cărăbuşul. Păunul s-a apropiat, l-a răsturnat cu ciocuppe spate, apoi iar a întors cum îl găsise şi, lăsându-l, îşi văzu de drum lodsten zeniden 00 Cărăbuşului nu-i venea să-şi creadă ochilor că mai e în viaţă. Dar uite: colo e drumul, Sub el hârtia, pe dreapta gardul trăieşte la să zboare acuma, cât putea mai repede, de-acolo, pe vreo creangă de copac. Să-şi încerce aripile. Şi le desfăcu. În clipa aceea, n pui de sturz, mai mărişor ceva decât o nucă, zbură spre el. „Eil de aşa paseri mici, mande seama mea, mi-i drag şi mie, gândi cărăbuşul, pregătindu-şe chiar să dea turzului, ziua bună". Dar sturzul se lăsă lângă bucăţica de hârtie, deschise pliscul, apucă plăcomie cărăbuşul şi hap! hap! mai să se înece, îl înghitile cégint sisdiav desigxa o hogei nemier so pit o sielujenga Emil Gârleanu, Sărăcuţull...​