Topilul ceruse pădure, in curte, nu in casă, ca la În curte, spuse copilul, bradul o duce mai b aer, păsările zboară deasupra lui ca un fel de jucării plutitoare; când ninge, zapada sclipeşte pe ramurile lui mai frumos ca intr-un clinchet ca de sanie, spre încântarea copiilor. beteala. Când adie vântul, globurile se ciocnesc unele de altele Dar sărbătoarea trecuse, pomul fusese despodobit, numai că rămăsese în curte, pentru că aşa dorise copilul. Timpul trecea. Venise primăvara. Pomul nu se uscase; era verde, stătea drept în bătaia vântului şi-i dăduseră un fel de muguri. Se dusese vestea despre bradul cu cea de-a doua viaţă, dar nimeni nu pricepea ce se întâmplase. Copilul se hotări şi-i scrise bunicului o scrisoare. Veni bunicul, privi copacul, ii cer- cetă ramurile vii, tulpina puternică; găsi o rădăcină proaspătă crescută de curând. Se gândi un timp şi apoi îi desluși copi- Ilului care era înțelesul întâmplării. Copacul crescuse din dragoste: dragostea copilului pentru copac şi dragostea copacului pentru pământul de care nu se putuse desprinde. - Dragostea este izvor de viaţă, mai spuse bunicul și se duse în satul lui, aninat într-o bătrână pădure de brazi. w​