În Ajunul Crăciunului, cât este ziua de lungă, copiilor medicului consilier Stahlbaum nu le era deloc îngăduit să intre in odaia de mijloc şi cu atât mai puţin alături, în salon. Ei erau nerăbdători să descopere darurile de sub brad, Strânşi unul într-altul, Fritz şi Maria şedeau ghemuiti intr-un ungher al cămăruței din spate şi nu îndrăzneau să mai scoată vreun cuvânt. Se întunecase de-a binelea şi pe micuți Îi cuprinse teama, căci, aşa cum se întâmpla de obicei în această seară, casa rămăsese dintr-o dată fără lumină... Pe şoptite, Fritz îi dezvălui surioarei sale, de numai şapte ani, ca in odáile încuiate ar fi auzit, de dimineață, fosnete uşoa- re fiindcă s-ar fi strecurat in casă un om mărunt şi misterios. Baiatul ştia bine că acel om era naşul Drosselmeyer. Consilierul de curte Drosselmeyer era un bărbat mic şi sfrijit, având un plasture mare, negru, aşezat peste ochiul drept Nu avea păr deloc, trebuind să poarte o frumoasă perucă albă- o adevărat operă de artă. De altfel, naşul era un maestru în felul său. Se pricepea şi la reparat şi făcu ceasuri. Când în casa familiei Stahlbaum se imbolnăvea vreo pendulă şi nu mai voia să cân te naşul Drosselmeyer venea, îşi punea un şort albastru şi o repara, scormonind ceasul a uneltele ascutite. Apoi, pendula se inviora şi începea îndată să zbârnâie, să bată şi să tica veselă, spre bucuria tuturor. De câte ori venea, naşul avea în buzunar câte o surpriza penin copit ba ua omulet caraghios, ce işi rostogolea ochii şi făcea plecăciuni, ba o cutie din care sărea o pasăre, ba altele. Însă, de Crăciun, el meşterea cu multă trudă o operă de artă ală de prețioasă, încât părinţi grijulii o luau de îndată în păstrare, deşi naşul o dăruia copilor Maria batu din palme, strigând cu bucurie: Cine stie ce minunație o mai fi făcut nenea Drosselmeyer pentru noi ! exclamă fetita Povestește din textul ,, Spărgătorul de nuci "după E.T.A.Hoffmann​