7. Subliniazà cu o linie predicatele nominale si cu inca o linie verbele copulative din
componenta acestora.
Dionis facea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit si adesea surádea. Surásul sãu era foarte inocent, dulce 1-am putea numi, si totusi de o profundã melancolie. Melancolia in vársta lui este semnul caracteristic al orfanilor; el era orfan, o existentã - cum sunt multe la noi - farã de sperantã si, afará de aceea: determinat prin nastere la nepozitivism. In introducerea acestor siruri am surprins unele din cugetärile care-| preocupau in genere - si c-un asemenea cap omul nu ajunge departe - si mai cu seamã cel sãrac - si Dionis era un bäiet sárac. Prin natura sa predispusã, el devenea si mai sárac. Era tánar - poate nici optsprezece ani - cu atát mai rãu... ce viatã-l asteaptã pe el?..
Un copist avizat a se cultiva pe apucate,
singur... si aceastà liberate de alegere in elementele de culturà il fàcea sà citeascá numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufleteascà atât de visâtoare. Lucruri mistice, subtilitãti metafizice fi atrágeau cugetarea ca un magnet - e minune oare cà pentru el visul era o viajã si viata un vis? Era minune cã devenea superstitios?
(Mihai Eminescu, Sarmanul Dionis)