👤

Literatura o po populară indiană. Norocul trece uneori pe lângă noi, și încă destul de iute, după cum arată c Un om sărman, care abia îşi ducea zilele cerşind din poartă-n poartă, a zărit bună zi o caleașcă de aur intrând în sat, iar în caleașcă se afla un rege frumos şi sura Săracul şi-a spus de îndată în sinea lui: suferințele mele au luat sfârșit, traiul meu n s-a isprăvit. Simt că regele cu chip luminos a venit aici doar pentru mine. Am să mă bu firimiturile averii lui şi am să duc de azi înainte o viață lipsită de griji. caleașca în dreptul lui. Cerşetorul, care îngenunchease cu fruntea în țărână, s-a rid Ca şi cum ar fi venit, într-adevăr, pentru a-l întâlni pe omul cel sărman, regele 1-a privit, încredințat că norocul n-avea să-l mai ocolească. Deodată, regele a întins o spre cerşetor şi i-a spus: Ce-mi dai? Săracul, uimit și încurcat, n-a știut ce să-i răspundă. Regele vrea oare să glumeas să-şi bată joc de mine? se întreba el. Ori mă aşteaptă alte necazuri? Apoi, văzând surâsul regelui, chipul luminos şi mâna întinsă, a scotocit în traistă si câțiva pumni de orez. A luat un bob de orez şi i l-a dat regelui, care i-a mulțumit și a departe în caleaşca trasă de caii nemaipomenit de iuți. Seara, cerşetorul şi-a golit traista și a găsit un bob de aur. A început să plângă amar... - De ce oare nu i-am dat tot orezul?



INDENTIFICAȚI VERBE ȘI SUBSTANTIVE ȘI LE FACEȚI ANALIZA MORFOLOGICĂ

VA ROGGGGG AJUTAȚMA!!!!!
DAU COROANĂ ȘI 14 PUNCTE!!!!!!​


Literatura O Po Populară Indiană Norocul Trece Uneori Pe Lângă Noi Și Încă Destul De Iute După Cum Arată C Un Om Sărman Care Abia Îşi Ducea Zilele Cerşind Din P class=